buttom frame

Here is a quick preview of my new project. With time, I hope to create a visual project with historic meaning, built on my gandfather's memories of WWII. This is also my way of keeping his memory alive. The following text was written by my grandfather Gheorghe Mosanu (1919-2008). His original writting is in Romanian, and I plan to show it both in Romanian and also translated into English. For the English version please scroll down. More design, art work and writtings to follow shortly. Thanks!

Aspecte din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial si prizonierat, de Gheorghe Mosanu /traducere/ arta Livia Mosanu.

Capitolul I. Introducere

Viata omului este plina de peripetii, unele vesele altele triste incat daca ar fi sa le scrii pe toate fiecare om ar avea romanul lui. De aceea, ma voi lmita numai la o perioada scurta din viata mea si anume la unele aspecte din timpul razboiului si din viata de prizonier care dealtfel sunt si cele care prezinta un interest pentru scumpa mea nepotica Livia.

Deoarece Germania nazista in anul 1939 a inceput sa subjuge tarile vecine cu scopul de a se apropia de granita URSS pentru o confruntrare militara, armata sovietica, pentru a-si asigura o zona strategica, in baza unui ultimatum, la 20 iunie 1940 a intrat pe teritoriul Romaniei, si intr-un ritm rapid a ocupat Basarabia, Bucovina de Nord si tinutul Hertei, astfel ca populatia civila si chiar o parte a armatei nu au mai avut timp sa se evacueze.

In aceasta situtatie am fost si eu care intre 20 iunie 1940 si 22 iunie 1941, am ramas in Basarabia, in satul meu natal Branistea, impreuna cu parintii mei, sub ocupatia ruseasca, influentat si de faptul ca eram unicul copil la parinti si mi-a fost imposibil sa ma hotarasc sa-i las singuri iar eu sa ma refugiez in Romania.

Atunci a inceput calvarul vietii mele precum si a tuturor romanilor din teritoriile ocupate de inamic.

***

II. Ocuparea

La doua luni dupa ocupatie administratia Sovietica pentru a-si putea hrani propria populatie a fixat niste norme obligatorii foarte mari de predare a cerealelor catre statul Sovietic. Aceste norme erau progressive in sensul ca erau cu atat mai mari pe fiecare hectar, cu cat mai multe hectare de pamant aveai in proprietate.
Cum tatal meu era printre oamenii bogati din comuna (30 ha pamant, padure, livezi, vie, animale, pasari, stupi de albine etc.) trebuia sa predea o cantitate de cereale mai mare decat productia realizata. In acest caz era nevoit sa mai cumpere cereale pentru a preda intreaga cantitate impusa pentru ca in caz contrar te astepta riscul de a fi deportat in Siberia, mai ales pentru familiile cu pamant mult.

Norocul nostru a fost ca din lipsa de cadre de specialitate am fost numit de administratia ruseasca in functia de director al scolii din comuna, avand atunci sapte clase normale absolvite. Astfel, cu toti banii pe care ii primeam ca salariu cumparam cereale si predam la stat.

Dar spre bucuria mea stresurile si mizeria in care traiam nu au durat mult caci la 22 iunie 1941, pe la ora 4 dimineata (satul fiind chiar pe malul stang al Prutului) auzim in aer un zgomot asurzitor. Erau avioanele germane care au survolat teritoriul Basarabiei si impreuna cu armata romana au inceput razboiul cotra rusilor.

Pentru Romania ziua de 22 iunie 1941 a insemnat inceputul recuperarii teritoriilor rapite. Ea se afla, ca atare, in legitima aparare, justificata de argument istorice indiscutablie. La 25 Iulie 1941 trupele romane dezrobisera teritoriile ocupate si au inaintat alaturi de fortele germane dincolo de Nistru.

Frontul inainta pe teritoriul URSS iar in Basarabia viata revenea la normal. Eu am plecat din nou la scoala pentru a termina ultimul an. Dupa absolvire am mers la scoala militara de ofiteri rezerva si apoi pe front contra rusilor.

***

III. Razboiul

Campania aceasta impotriva bolsevismului a fost destul de anevoioasa mai ales ca in specialitatea de infanterist pe care o aveam eram obligat sa activez in prima linie deci cea mai apropiata de armatele inamice. Astfel unitatea pe care o conduceam se afla la numai 80 metri distanta de cele inamice asa ca traiam in continua emotie de o eventual descindere a rusilor in transeele noastre, mai ales ca moralul trupelor nu era prea ridicat.

Distanta aceasta mica permitea gasirea unor metode cat mai eficiente pentru scoaterea din lupta a inamicului prin omarare sau ranire. Astfel rusii aveau un puscas care nu facea altceva decat statea cu arma indreptata spre o poteca pe unde in mod obligatoriu trebuia sa trecem spre un izvor de unde luam apa. Oricine trecea pe aceasta poteca era suspus unui tir de arma atutomata greu de scapat teafar.

Aveam si noi o arma cu luneta care apropie imaginea cu ajutorul careia se urmareau ostasii rusi obligati sa treaca pe o cararuie intre doua mlastini. Cu siguranta ca si aceasa arma a fost efficient utilizata.

Amintind despre moralul trupelor, de propaganda ruseasca si de apropierea pozitiilor, doi ostasi romani din unitatea pe care o conduceam, au reusit sa fuga din transeele in care eram si sa se predea rusilor in naivitatea lor crezand ca vor fi elibrati sa plece la casele lor. A doua zi si urmatoarele, rusii anuntau evenimentul si faceau rumatorul apel: "Tovarasul sublocotenent Gheorghe Mosanu este rugat sa se preadea cu toata unitatea fara teama, ca noi le asiguram libertatea si le vom inlesni transportul spre casele lor". Bineinteles ca insistentele lor nu au avut nici un ecou asupra noastra.

Tot in timpul cat am stat in aceasta pozitie in apropierea mea si a doi ostasi a cazut o bomba ruseasca de artilerie care prin explozie ne-a acoperit cu pamant iar suflul exploziei mi-a cam afectat auzul care nu mi-a mai revenit.

Pe front foamea soldatului roman era satisfacuta cu cantitati mici de margarina, conserve, bomboane, 1 kg de paine pe zi si mincare gatita in bucataria de campanie (fasole, cartofi, varza). Masa se aducea o singura data pe zi de obicei seara, cand situatia pe front era mai calma. De multe ori se aduce numai mincare rece si cu intirziere atunci cand aveau loc lupte crancene sau convoaiele de hrana erau bombardate de artileria inamica.

Datorita devotamentului de care am dat dovada pe portiunea de front pe care o conduceam, conducerea regimentului militar corespunzator m-a numit ca sa fac ariergarda, adica sa asigur retragerea trupelor de pe pozitia de rezistenta, atunci cand unitatile au fost nevoite sa se retraga datorita presiunilor exercitate de rusi. Ce inseamna asta? Intr-o dimineata in zori, toti ostasii in frunte cu ofiterii de conducere a unitatii cu armamentul si masinile, instalatiile etc, s-au retras de pe pozitii in liniste fara sa simta inamicii pentru ca daca sesizau ceva, incepeau imediat urmarirea, bombardarea cu artilerie si in concluzie era dezastru mare.

Dar pentru a nu sesiza rusii ca transeul nostru a fost parasit, trebuia sa stea cineva care sa simuleze ca armata este pe pozitia cunoscuta de rusi. Acela am fost eu. Singur fiind, cu un pistol automat trageam cateva focuri dintr-un loc, ma deplasam apoi la dreapta si la stinga, astfel ca rusii sa stie ca armata romana este pe pozitie. Dupa vre-o ora de astfel de simulari, emotionat de iti doreai moartea, m-am retras si eu de pe transeu in graba dupa unitatea pe care am ajuns-o dupa doua ore.

Rusii totusi au avut o satisfactie de scurta durata Peste cateva ore cand au constatat ca romanii s-au retras de pe pozitiile ocupate, au inceput urmarirea si in acelasi timp au anuntat unitatiile rusesti din vecinatatea lor sa ne atace pe flancuri si chiar din fata pentru a ne incercui. Astfel spre seara aceleasi zile cca 3,000 de ostasi romani erau incercuiti de inamic si nu mai puteau inainta. In aceste conditii a inceput o lupta crancena, uneori chiar la baioneta, care a durat pina seara cand s-a intunecat fara sa se schimbe situatia. Dupa incetarea luptei, obositi, flaminzi, insetati, cu multi raniti, am adormit pe locul unde ne aflam. In miez de noapte, doua elicoptere romanesti au aterizat in cercul unde ne aflam, ne-au adus alimente, si ne-au indicat directia in care sa atacam in zorii zilei, pentru ca o alta unitate militara romaneasca va lupta din spatele rusilor in aceeasi directie cu cei din interior pentru a sparge incercuirea si a reusi sa iesim de acolo. Asa am facut si situatia s-a rezolvat.

Dar sa vezi comicul acestei peripetii. Cand au decolat elicopterele in amplasamentul nostru o parte din ostasi s-au trezit si nestiind ca elicopterele sunt romanesti, au inceput sa strige speriat ca vin rusii. Astfel in doua minute toti ostasii care erau in cerc, cca 3,000, au lasa si arme si bagaj si grupati unul linga altul, cu miinile ridicate, au inceput sa stringe plingaret: ruschie predair, ruschie predai. Rusilor nu ne impuscati ca ne predam.

Dar situatia aceasa comica nu a fost singura. Dupa iesirea din incercurie si inaintarea in directia stabilita, am ajuns intr-un sat unde spre surprinderea noastra am constatat ca bolsevicii la retragere au lasat in acea localitate cca 2,000 cai care erau atit de infometati incat rosesera si scandurile de la grajduri: intrebarea era acum ce facem cau acesti prizonieri? Pina la urma acestia au fost repartizati cate doi, locuitorilor satului respectiv si ai altor sate invecinate.

Va Continua...

Aspects of the Second World War and imprisonment -autobiography by Gheorghe Mosanu, art and translation from Romanian by Livia Mosanu.

Chapter I Introduction

Every one would have his or her own novel, should one write down a life-time’s worth of adventures, both happy and sad. As I’m not about to write one, I will only talk about a chapter of my life, a short period of time, during the Second World War and during my imprisonment years. These aspects are the ones that in fact interest my dear granddaughter Livia.

Because Nazi Germany started to occupy its neighbors in order to move closer to the USSR borders and attack, the Soviets, wanting to position themselves strategically, following an ultimatum, on June 20th 1940 have invaded Romanian territory. They advanced rapidly in Basarabia, North Bucovina and Herte, so that the Romanian population living there as well as a part of the army had not time to flee.

I found myself in this situation, staying in Basarabia with my parents, in my home town Branistea under Russian occupation between June 20th 1940 and June 22 nd1941. My decision to stay was influenced by the fact that I was an only child. It felt impossible to leave my parents behind and go by myself to the un-occupied part of Romania.

That is when my worst nightmare began, mine and everyone else’s who lived in the occupied regions.

II. The Ocupation

Two months after the occupation, the Russian administration, in order to feed its own people, started to ask the local farmers for a very large share of their crop. The amount a farmer had to give up was directly proportional with the amount of land they owned, so that the more land one had the more grains they had to give up.

Because my father was well off (30 ha of land, forest, orchards, vines, animals, bees etc) he had to contribute more than the amount he produced. For that reason he was forced to buy additional grains to meet the quota imposed by the Russian authorities. The punishment for not meeting the quota was deportation to Siberia, especially for those well off land owners.
However, to my relief, the stress and misery in which I lived did not last too long. On June 22nd 1941, at around 4 o’clock in the morning we heard a loud noise above the village. The German airplanes were flying over Basarabia. Together with the Romanian troops they started the war against the Russian army.

For Romania, the 22nd of June 1941 meant the beginning of the fight to regain its territory back from Russian occupation. Romania was in legitimate defense, justified by indisputable historic evidence. On July 25th 1941 the Romanian army took back Basarabia and together with their allies, moved all the way in to the banks of the Nistru River.

As these armies advanced into USSR territory, in Basarabia life returned to normal. I went back to school to finish my last year in high school. After graduation I went to military school for officers in reserve, and then to the front to fight against the Russian troops.

III. The War

This campaign against the Bolsheviks was quite difficult especially for me. As an infantry man I was required to fight in the first lines of the front, very close to enemy lines. Thus the unit I was in charge of was only half a mile away from the enemy’s camp. We lived with a constant fear of an imminent attack, and the troop’s moral was pretty low.

The close proximity allowed for finding efficient methods for eliminating fighters from the war by killing or hurting them. For example, the Russians had one gunman always watching a small path that we had to go through in order to get water. Anyone passing by on this path would be subject to automated gun fire that hardly missed. Our unit too had one gun, with a small telescope that followed Russian soldiers forced to walk on a path between two swamps. No doubt this weapon too was utilized with outmost efficiency.

To be continued...